M247 este unul dintre cei mai importanți provideri de servicii de colocare din lume, ce operează în peste 50 de centre de date pozitionate strategic, incluzând principalele capitale financiare ale lumii precum: Londra, Singapore, Zürich, Frankfurt, New York şi Tokyo. Compania britanică activează pe piața din România încă din anul 2015, atunci când a inaugurat în București primul său centru de date internațional Tier-3. Din acel moment business-ul M247 din România s-a dezvoltat continuu, așa apărând nevoia construirii unui al doilea centru de date.
Industria centrelor de date a cunoscut o dezvoltare considerabilă în ultimul deceniu, iar perspectivele sunt încă și mai optimiste. Se anunță investiții majore pe piața europeană în noi centre de date, însă dezvoltarea unor facilități pe piețe emergente, așa cum este cea din România, nu este lipsită de provocări.
M247 și-a propus să construiască noul centru de date din România cât se poate de eficient din toate punctele de vedere, astfel că a urmărit să contracteze soluții integrate pentru echiparea lui.
Provocarea EATON a constat în construirea acestei soluții integrate de electroalimentare a unui centru de date modern, furnizând soluții și echipamente ușor de integrat, care să asigure continuitatea serviciilor oferite de către M247 după punerea în funcțiune.
Principalele beneficii anticipate de beneficiar prin implementarea acestui proiect au fost:
Având experiența unei colaborări foarte bune cu M247 la primul centru de date al companiei din România, acolo unde EATON a furnizat mai multe tipuri de echipamente conform cu specificațiile beneficiarului, de această dată am mers mai departe și am venit cu o soluție completă și integrată de echipare.
La baza soluției noastre stau două UPS-uri (uninterrupted power system) 93PMG2 de 200kW.
EATON a oferit nu doar o soluție integrată de electroalimentare a centrului de date M247, ci un pachet complet.
Pe lângă echipamentele propriu-zise ce echipează acest nou centru de date operat de M247 în România, specialiștii EATON au fost în contact direct cu beneficiarul încă din momentul în care a apărut această nevoie.
La fel de importante ca echipamentele folosite, unele dintre ele înglobând tehnologii patentate EATON, au fost expertiza inginerilor noștri și consultanța oferită constant. Această soluție completă de electroalimentare a centrului de date M247 a apărut în urma discuțiilor constante și a multiplelor căi propuse pentru fiecare nevoie punctuală.
EATON a reușit să răspundă astfel nevoilor unei companii de top din acest segment pe un produs foarte complex și în continuă dezvoltare, oferind echipamentele, consultanța și posibilitatea upgrade-ului ulterior în cea mai eficientă manieră pentru beneficiar.
Adoptând și implementând soluția integrată și completă de electroalimentare pentru centrul de date propusă de EATON, partenerul M247 a obținut suportul și echipamentele necesare pentru o funcționare continuă și sigură.
Gama largă de produse și compatibilitatea acestora ne-au permis dezvoltarea chiar peste nivelul propus inițial și am crescut în acest fel reziliența întregului sistem fără impact asupra serviciilor furnizate clienților noștri pe parcursul operațiunilor. Am beneficiat întotdeauna de suport și consiliere rapidă în privința produselor necesare. Deși condițiile pieței globale au devenit impredictibile în ultima perioadă, EATON a fost un partener cu care am putut realiza la timp toate proiectele propuse. Din perspectiva noastră am beneficiat de produse de calitate la prețuri competitive.